Pamflet/Satiră / timesnewroman

Eşec! Primul robot românesc dotat cu AI şi-a făcut credit pe 35 de ani

15 Mar 2019, 11:16
11
0
Eşec! Primul robot românesc dotat cu AI şi-a făcut credit pe 35 de ani

Prezentat ca un vârf al tehnologiei și al priceperii inginerilor români, primul robot românesc dotat cu un AI puternic, de generație nouă, RO-THX-1138, a demonstrat astăzi că mai avem mult de lucru în acest domeniu. Practic, una din primele decizii pe care le-a luat în mod autonom a fost să-și ia un credit ipotecar pe 35 de ani.

„A făcut o evaluare a sistemelor și ecuațiilor implicate destul de optimistă, a zis că din punctul lui de vedere, fiind aproape nemuritor, că-i electronic și poate fi înlocuită aproape orice piesă, deci după el 35 de ani nu înseamnă nimic, o să fie tot copil când termină creditul și, în plus, cine are vilă la Corbeanca?”, s-au scuzat inginerii care au lucrat la construcția robotului.

Aceștia spun că pe viitor vor încerca imbunătățirea AI-ul ca măcar să depisteze DAE în textul unui contract. „Orice pas mic e un pas important”, spune Adrian Comănescu, AI-Engineer și șef de proiect. Între timp, spune acesta, e nevoie de foarte mulți oameni implicați în AI și alte tehnologii de vârf, iar o scurtă parsare prin lista de joburi disponibile confirmă acest lucru.

Avion al clubului de fotbal Manchester City, evacuat înainte de a decola spre România
Cămătar PRINS de oamenii legii. CE AU DESCOPERIT poliţişii în timpul percheziţiei domiciliare

Comentarii

Adaugă comentariu cu contul InRO

Pentru a comenta, te rugăm sa te conectezi.

Înscrie-te