Sănătate / clicksanatate

Dr. Ștefan Ioan Florian: „Trebuie să menținem creierul activ în permanență”

06 Dec 2018, 12:28
15
0
Dr. Ștefan Ioan Florian: „Trebuie să menținem creierul activ în permanență”

Despre meseria delicată pe care o are - neurochirurg -, despre progresele acestei discipline în țară și în lume, despre simptomele care ar trebui să ne dea de gândit că am putea suferi de o afecțiune neurologică și cum putem păstra creierul sănătos am discutat cu prof. dr. Ștefan Ioan Florian, medic-șef al secției de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

- Operațiile pe creier sunt proceduri foarte delicate, care implică nu doar un medic priceput, ci și o serie de tehnologii complexe. Cum a evoluat neurochirurgia în ultimii 20 de ani, din acest punct de vedere?

Neurochirurgia, o specialitate atât de delicată, care necesită un diagnostic de o mare precizie, intervenții chirurgicale precise efectuate într-un spațiu foarte limitat, este în mod evident dependentă de progresele tehnologice apărute în ultimele decenii.

Dacă în ceea ce privește diagnosticul, cea mai importantă evoluție a fost introducerea Tomografiei computerizate în anii 1970 si a Rezonanței magnetice în anii 1980, perfecționările aduse acestor metode diagnostice ne permit ca astăzi să putem nu doar identifica o anumită leziune cu o mare precizie, dar sa putem afla care sunt raporturile acesteia cu ariile cu funcții deosebite cum sunt vederea, vorbirea, mișcarea diferitelor segmente ale membrelor prin RMN-ul funcțional. Spectroscopia RMN ne poate oferi indicații despre natura leziunii, dacă este tumoră, infecție sau un proces inflamator, iar tractografia ne permite identificarea principalelor tracturi de fibre nervoase din creier și măduvă precum și relația lor cu o tumoră, ajutând chirurgul să aleagă calea optimă pentru a nu intersecta aceste tracturi și a evita astfel posibile deficite neurologice. În prezent, tot mai multe centre utilizează rezonanța magnetică intraoperatorie, pentru a elimina complet o tumoră cerebrală infiltrativă și a crește astfel șansele pacientului. Pentru a crește gradul de utilizare a rezonanței magnetice intraoperatorii au fost dezvoltate echipamente și instrumente chirurgicale non-feromagnetice care pot fi utilizate in timpul examinării prin rezonanță magnetică. Angiografia prin tomografie computerizată a devenit astăzi metoda de prima intenție în diagnosticul accidentelor vasculare cerebrale si a cauzelor acestora, fie că vorbim de accidente ischemice sau de cele hemoragice. Iar angiografia cu substracție digitală, adică injectarea de substanțe radioopace in circulația cerebrală sau a măduvei spinării și înlăturarea opacifierii date de structurile osoase, oferă imagini de o claritate inegalabilă. Acestea ar fi doar câteva exemple privitoare la diagnosticul pre-, intraoperator și postoperator.

Avion al clubului de fotbal Manchester City, evacuat înainte de a decola spre România
Câţi bani pierd pensionarii pentru că Guvernul amână majorarea punctului de pensie până în toamna viitoare

Comentarii

Adaugă comentariu cu contul InRO

Pentru a comenta, te rugăm sa te conectezi.

Înscrie-te