Sănătate / doctorulzilei

Psiholog: ”Relațiile în care ne angajăm ne definesc și ne umanizează, ne aduc fericirea și împlinirea”

06 Jun 2017, 13:31
4
0
Psiholog: ”Relațiile în care ne angajăm ne definesc și ne umanizează, ne aduc fericirea și împlinirea”

Trăind într-o societate care se bazează pe inter-relaționare și relații, nu ne putem izola și nici nu este sănătos să încercam să facem asta. Relațiile în care ne angajăm ne definesc și ne umanizează, ne aduc fericirea și împlinirea.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, încă din copilărie, ne construim o definiţie a fericirii, a relaţiei şi încercăm să înţelegem ce înseamnă “sufletul-pereche” sau “perechea potrivită”. “Desenele de la Walt Disney, dar şi basmele copilăriei ne-au dat indicaţii şi direcţii în acest sens, generând un adevărat mit al “prinţului călare pe un cal alb”, care întruchipează perfecţiunea. Uneori suferințele prin care trecem, intrând în relații nepotrivite, ne par “cele tre încercari” din basme, de a căror izbândă depinde fericirea noastră. De asemenea, uneori credem că “iubirea perfectă” este doar a lui Romeo şi Julieta, care este pătimaşă, fulgerătoare, dar lipsită de longevitate, responsabilităţi şi echilibru emoţional”, afirmă Laura Maria Cojocaru, specialistă în psihologia relaţiilor de cuplu.

Dintre toate miturile legate de relaţii, psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că “mitul iubirii transformatoare” sau, altfel spus, Mitul “Frumoasa şi Bestia” este cel mai des răspândit în sistemul de valori al românilor. Romanele, filmele, programele de televiziune, credințele preluate de la părinții și bunicii noștri, transmise din generație în generație, promovează o femeie care are datoria şi puterea de aduce un bărbat pe calea cea bună, de a dezvolta şi menţine o relaţie şi de a-l transforma radical, din Bestie în Prinţ, doar printr-un … sărut.

“Este poate una din cele mai mari iluzii ale timpului nostru, iluzie care distruge relații și, mai grav, suflete. Filosofia conform căreia Belle rupe vraja, doar prin iubire, și transformă Bestia – caracterizat prin frustrare, violenţă, aroganţă, ură etc. – într-un Prinț minunat și iubitor, stăpânește credințele majorității femeilor din timpuri îndepărtate până în zilele noastre.

Avion al clubului de fotbal Manchester City, evacuat înainte de a decola spre România
Programe speciale pentru un stil de viață sănătos

Comentarii

Adaugă comentariu cu contul InRO

Pentru a comenta, te rugăm sa te conectezi.

Înscrie-te