Sport / prosport

BREAKING NEWS: Schimbul iernii în Liga 1 e oficial! Gardoş şi un "wonderkid" al Craiovei merg la Iaşi, Andrei Cristea va juca în Bănie. Atacantul era dorit şi de FCSB

10 Jan 2019, 20:52
44
0
BREAKING NEWS: Schimbul iernii în Liga 1 e oficial! Gardoş şi un

Schimbul iernii în Liga 1 Betano tocmai a avut loc. Poli Iaşi a anunţa oficial trecerea lui Florin Gardoş (30 de ani) în Copou, plus aducerea lui Andrei Burlacu (21 de ani), de la U Craiova. În schimbul celor doi, antrenată de Flavius Stoican l-a trimis în Bănie pe Andrei Cristea, fotbalist dorit şi de FCSB. ProSport a anunţat în exclusivitate că Gardoş a acceptat oferta de la Iaşi.

Poli Iaşi a anunţat schimbul pe site-ul oficial. "Florin Gardoş şi Andrei Burlacu sunt împrumutaţi până la finele sezonului de la Universitatea Craiova, cu opţiune de cumpărare în vara anului 2019. Le urăm bun venit şi mult succes în tricoul Politehnicii! În schimbul celor doi jucători, Politehnica l-a cedat pe Andrei Cristea la Universitatea Craiova. Mult succes, Andrei, la noua echipă!", se arată într-un comunicat oficial.

ProSport a anunţat în exclusivitate că Florin Gardoş a acceptat oferta primită de la Poli Iaşi. Acesta va merge cu Poli Iaşi în cantonamentul din Antalya. Gardoş, care nu a prins nici măcar lotul la ultimele meciuri din 2018 ale Craiovei, va avea un salariu de 5.000 de euro la Poli Iaşi.

”Eu m-am decis, vreau să vin la Iaşi, dar din ce am înţeles sunt alte discuţii între cluburi. Nu pot să intru în detalii. Eu mi-am dat acordul să vin la Poli, dar ei nu s-au înţeles între ei. A fost ca un telefon fără fir... Eu credeam un lucru, ei mi-au spus alt lucru astăzi. Eu nu pot intra în detalii. Aştept să se înţeleagă între ei. Eu am acceptat salariul celor de la Iaşi, m-am pus de acord cu tot ce ţine de mine. Rămâne să se înţeleagă cluburile între ele. Dacă se vor înţelege, voi face deplasarea cu Iaşiul în Antalya”, a declarat Florin Gardoş pentru ProSport, înainte de oficializarea schimbului.

Avion al clubului de fotbal Manchester City, evacuat înainte de a decola spre România
FOTO Acuzaţii de malpraxis la Vâlcea, după ce un copil a ajuns în moarte cerebrală la Bucureşti: „Ne-aţi adus un colet, nu un pacient”

Comentarii

Adaugă comentariu cu contul InRO

Pentru a comenta, te rugăm sa te conectezi.

Înscrie-te