Sport / prosport

Croaţia şi Germania au anunţat prime de sute de mii de euro pentru echipele naţionale, dacă vor câştiga Campionatul Mondial de handbal. Jakov Vrankovic, dublu campion cu Dinamo, a prins lotul de vedete al Croaţiei

11 Jan 2019, 15:46
13
0
Croaţia şi Germania au anunţat prime de sute de mii de euro pentru echipele naţionale, dacă vor câştiga Campionatul Mondial de handbal. Jakov Vrankovic, dublu campion cu Dinamo, a prins lotul de vedete al Croaţiei

Tomislav Grahovac, preşedintele Federaţiei Croate de Handbal, a anunţat azi că naţionala masculină, care va debuta la Campionatul Mondial cu Islanda într-un meci din Grupa B (ora 19:00), va fi premiată cu 450.000 de euro în cazul în care va câştiga titlul mondial. Croaţii nu au mai câştigat titlul mondial din 2003, iar ultima medalie au cucerit-o în 2013, bronz la ediţia din Spania. Aceeaşi sumă a anunţat-o şi Federaţia Germană de Handbal.

Croaţii au premii promise pentru titlul mondial, dar şi pentru locul 7, care le va asigura prezenţa la unul din turneele preolimpice de anul viitor. „Acest mare eveniment de handbal este extrem de important pentru Croaţia, motiv pentru care am decis să-i stimulăm şi mai bine pe jucătorii noştri. Astfel, premiul pentru primul loc va fi de 450.000 de euro, argintul va fi recompensat cu 300.000 de euro, iar bronzul cu 200.000 de euro. Locul al patrulea la Campionatul Mondial va aduce un premiu de 100.000 de euro, iar pentru o clasare pe locurile 5-7 premiile vor fi în valoare de 50.000 de euro”, a declarat preşedintele Tomislav Grahovac.

Croaţia are la dispoziţie o echipă destul de puternică, în lotul lui Lino Cervar figurând handbalişti precum Domagoj Duvnjak (Kiel), Luka Stepancic (PSG), Manuel Strlek (Veszprem) şi Luka Cindric (Vive Kielce). Interesant, în echipă şi-a făcut loc şi Jakov Vrankovic, dublu campion cu Dinamo Bucureşti în 2016 şi 2017, în prezent fiind legitimat la Tatabanya.

Bob Hanning, vicepreşedinte al Federaţiei de Handbal din Germania, a susţinut la rândul lui că trupa lui Christian Prokop joacă pentru 450.000 de euro la Campionatul Mondial, pentru câştigarea medaliei de aur. Pentru locul doi, „panzerele” vor primi 350.000 de euro, locul trei va fi plătit cu 250.000 de euro, iar locul al patrulea cu 150.000 de euro.

Avion al clubului de fotbal Manchester City, evacuat înainte de a decola spre România
Peste 8.000 de persoane aşteptate la cel mai mare festival rock din mediul rural din România. Cât costă abonamentele

Comentarii

Adaugă comentariu cu contul InRO

Pentru a comenta, te rugăm sa te conectezi.

Înscrie-te