Sport / prosport

EXCLUSIVPreţul mare pe care l-ar putea plăti Alex Mitriţă pentru a-şi urma visul american! A primit un avertisment important din România

05 Feb 2019, 12:49
17
0
EXCLUSIVPreţul mare pe care l-ar putea plăti Alex Mitriţă pentru a-şi urma visul american! A primit un avertisment important din România

Marius Măldărăşanu a vorbit, la ProSport LIVE, despre transferul făcut pe bani mulţi de U Craiova. Alex Mitriţă a fost prezentat oficial la NY City, club care joacă în MLS, iar visul său a devenit realitate, dar prezenţele la echipa naţională ar putea fi puse în pericol.

Preşedintele oltenilor, Marcel Popescu, a avut o intervenţie, la TelekomSport, unde a declarat că americanii au plătit nu mai puţin de 9.1 milioane de dolari pentru transfer. Totuşi, micuţul atacant ar putea avea de suferit, odată ajuns în MLS.

Fostul antrenor al Astrei a admis că nivelul în MLS a crescut treptat în ultimii ani şi că U Craiova nu ar fi putut refuza suma mare de bani propusă de NY City, dar a atras atenţia asupra unui aspect important: "Când l-ai pomenit pe Zlatan înseamnă că acest campionat tinde să fie unul bun. Ei aveau baseball, baschet şi acum soccer-ul. Ei au luat-o uşor-uşor, au adus aceşti jucători buni, mulţi s-au dus pentru bani. Dar pentru ce vor cei de acolo e o reţetă a succesului, nu e un pas înapoi. Am înţeles că poate fi urmărit, dar poate că îi va fi mai greu să ajungă la naţională. Mulţi poate judecă, dar viaţa de fotbalist e scurtă. Poate nu-l ajută înălţimea pentru un campionat puternic şi a apărut această ofertă şi e o reţetă financiară extraordinară", a declarat fostul mijlocaş, la ProSport LIVE.

Alexandru Mitriţă a fost prezentat oficial la New York City FC, luni. Americanii anunţă că românul şi-a cunoscut deja noii colegi şi s-a alăturat pregătirilor. "Sunt foarte fericit să fac parte din acesta echipă şi abia aştept să încep să joc. E o mare plăcere pentru mine şi voi da tot ce am mai bun pentru a juca la un nivel înalt. Vreau să fac mândri pe toţi cei care au crezut în mine!", este prima reacţie a lui Mitriţă după ce a semnat cu New York City, potrivit site-ului oficial al clubului.

Avion al clubului de fotbal Manchester City, evacuat înainte de a decola spre România
Pâine produsă din malțul de la bere

Comentarii

Adaugă comentariu cu contul InRO

Pentru a comenta, te rugăm sa te conectezi.

Înscrie-te