Știri / newsar

The chinuie GELOZIA? Ce ascunde de fapt acest sentiment

07 Aug 2017, 11:44
12
0
The chinuie GELOZIA? Ce ascunde de fapt acest sentiment

Gelozia este un sentiment profund, foarte bine înrădăcinat şi dificil de modificat. De multe ori, oamenii îşi imaginează că sunt geloşi pentru că sunt îndrăgostiţi, dar de fapt se „îndrăgostesc” pentru că au nevoie ca o persoană să stea lângă ei pentru a nu se simţi singuri.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, gelozia partenerului ne face, de cele mai multe ori, să ne imaginăm că suntem iubiţi, însă, în acest context, aceasta este confundată cu iubirea, iar iubirea mult dorită se transformă într-o luptă fără învingători.

„Gelozia vine pur şi simplu din teama persoanei că nu are valoare de una singură. Cu cât persoana este mai puţin capabilă să-şi găsească ea însăşi protecţia necesară şi cu cât încrederea în sine este mai mică, cu atât creşte nesiguraţa, teama de abandon şi implicit apare gelozia, caracterizată prin nevoia puternică de a menţine partenerul cât mai aproape, pentru protejarea propriei porţii de afecţiune. Relaţia tradiţională oscilează între afecţiune şi dominare, din păcate, doi poli incompatibili pentru construirea unei relaţii reale. Cu alte cuvinte gelozia seamănă aparent foarte mult cu iubirea, dar este în realitate un frate vitreg malefic, cu caracteristici diametral opuse”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Sentimentul geloziei ne indică un tip de relaţie în care posesia predomină în detrimentul afecţiunii, iar puterea în detrimentul iubirii. Acest sentiment ascunde în el un întreg comportament, o întreagă strategie în care dragostea se amestecă cu:

Avion al clubului de fotbal Manchester City, evacuat înainte de a decola spre România
Preotul Constantin Necula: "Suntem o ţară sub cod roşu"

Comentarii

Adaugă comentariu cu contul InRO

Pentru a comenta, te rugăm sa te conectezi.

Înscrie-te